A fost sfințit spitalul „Sfântul Luca” al Mănăstirii Bănceni, regiunea Cernăuți

A fost sfințit spitalul „Sfântul Luca” al Mănăstirii Bănceni, regiunea Cernăuți

La 18 octombrie, la  Mănăstirea “Înălţarea Domnului” din localitatea Bănceni, raionul Cernăuţi a avut loc slujba de sfinţire a spitalului “Sfântul Luca”, la care au participat înalte feţe bisericeşti, între care, Preafericitul Onufrie, Mitropolitul Kievului și al Întregii Ucraine   alături de Mitropolitul Longhin, Mihai Jar, stareţul acestei mănăstri.

De asemenea, la slujba de sfinţire a instituţiei medicale au participat Mitropolitul Pavel de Vîşgorod şi Cernobyl, Mitropolitul Antonie de Borispil şi Brovary, Mitropolitul Cernăţiului şi Bucovinei, Meletie, preoţi, clerici şi credincioşi.

După încheierea ceremoniei de sfinţire, în discruslui său, Preafericitul Onufrie a adresat un mesaj de felicitare celor prezenţi.  “Vă felicit pe toţi, dragi părinţi, fraţi şi surori cu această zi semnificativă în care am deschis acest spital pentru a ajuta oamenii în aceste condiţii grele. Dumnezeu a creat omul cu trup şi suflet. Pentru vindecarea  sufletului El a creat biserica, iar pentru vindecarea trupului – spitalul. Iată că astăzi am avut ocazia să particip la deschiderea şi sfinţirea unui asemenea spital, unde fiecare bolnav poate primi îngrjire medicală cuvenită. Doresc tuturor medicilor şi surorilor medicale, tuturor lucrătorilor acestei instituţii ca Domnul să-I ajute în toate. Ţin să-I mulţumesc Preafericitului Longhin pentru că a creat un asemenea spital şi a făcut  totul pentru ca oamenii să se poată folosi de aceste servicii şi bunuri, mai ales în actualele condiţii”, spus el.

De asemenea, Mitropolitul Onufrie a mulţumit tuturor voluntarilor şi oamenilor de bună credinţă care au dat o mână de ajutor la construcţia spitalului, dorindu-le tuturor multă sănătate.

Agenţia BucPress – www.bucpress.eu

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *