Încă o veste tristă a cuprins întreaga suflare românească: azi, 24 octombrie 2022, după o grea suferință, s-a stins din viață scriitorul Ilie Tudor Zegrea
Autor: valyhudesti
Ultrimul mohican al procesului literar nord-bucovinean postbelica plecat la cele veșnice
Ne-a părăsit și Ștefan Broască – ultrimul mohican al procesului literar nord-bucovinean postbelic. El a aparținut unei generații (Vasile Levițchi, Arcadie Suceveanu, Ilie Tudor Zegrea,
POETUL CERNĂUȚEAN VASILE TĂRÂȚEANU CONDUS PE ULTIMUL DRUM
SPOVEDANIE de Vasile Tărâțeanu Doamne, nu pot să împart Trupu-acesta în trei ţări, că e mult prea mic şi slab pentru-asemenea-ncercări cum să-mpart, Doamne, strămoşii
Poetul cernăuțean Vasile Tărâțanu a trecut la cele veșnice
Membrii Asociatiei Prietenii Basarabiei Bucovinei și Ținutului Herța își exprimă regretul pentru trecerea la cele veșnice a domnului academician Vasile TĂRÂȚEANU, reprezentant de seamă al
Ministrul român de interne: Suntem pregătiţi pentru un eventual aflux de migranţi dinspre Ucraina
România a pregătit tabere pentru refugiați în care poate primi civili din Ucraina. Anunțul în acest sens l-a făcut, miercuri, 9 februarie, ministrul Afacerilor Interne
MASACRUL DE LA LUNCA PRUTULUI 6-7 februarie 1941 Bucovina de Nord
Au trecut 81 de ani de la masacrul din comuna ucraineană Lunca. Sute de români şi-au pierdut viaţa sub gloanţele nemiloase ale grănicerilor sovietici. În
Președintele României i-a cerut omologului său ucrainean să recunoască oficial inexistența „limbii moldovenești”
Președintele României i-a cerut omologului său ucrainean să recunoască oficial inexistența „limbii moldovenești” Președintele României, Klaus Iohannis, a avut marți, 1 februarie 2022, o convorbire
15 ianuarie, Ziua Culturii Naționale. 172 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu celebrată și la Dorohi
15 Ianuarie 2022 s-au împlinit 172 de ani de la nașterea Luceafarului poeziei românești,poetul national Mihai Eminescu.Cu aceasta ocazie Asociația Prieteni Basarabiei, Bucovinei si