La 7 februarie s-au împlinit 80 de ani de la probabil primul episod de exterminare în masă a românilor din Nordul Bucovinei și Ținutului Herța de către regimul stalinist cunoscut ca Masacrul de la Lunca. Atunci cateva sute de persoane, marea majoritate din localitîțile Mahala, Ostrița, Cotul Boian nemaiputând suporta terorea impusă de către sovietici au întreprins o tentativă de trecere în masă a frontierei cu România. De fapt, dacă e să ne gândim șansele unei asemenea coloane ca să treacă neobservată erau practic nule. Cu atât mai mult că la data de 28 ianuarie un grup de peste o sută de persoane, adică de câteva ori mai mic a fost oprit de gloanțe chiar pe aceiași porțiune de frontieră. Atunci și-au pierdut viața 12 persoane. Bineânțeles că au fost și multe încercări reușite de a ajunge în România, însă acestea se refereau mai mult la grupuri alcătuite din maxim câteva zeci de persoane și au avut loc în condiții climaterice mult mai favorabile, în zone ale frontierei păzite mai slab și cu călăuze destul de experimentate.
Fără îndoială cea mai mare parte din participanții la acea acțiune erau conștienți de faptul că-și riscă viața, însă dragostea de libertate, patrie și neam pentru ei a fost mai presus decât orce pericol. Astăzi mai puțin contează că au fost trădați, prost organizați s-au au avut ghinion. Cert este un singur lucru, cei căzuți la Lunca au murit cu moarte de erou, iar faptul că o mică parte din ei au reușit totuși să treacă graniță ne demonstrează că nici atunci când erau secerai de ploaia de gloanțe ale mitralierilor sovetice ei nu au alergat înapoi ci doar înainte spre Patria mamă.
Deseori ne întâlntm cu opinii care încearcă să ne convingă că masacrele de la Lunca și Fântâna albă au fost două acțiuni identice. De fapt cei căzuți la Varnița au devenit victime a unei provocări bine puse la punct și a unui act de dezinformare în masă. Locuitorii satelor de pe Valea Siretului chiar erau convinși de faptul că o să li se permită trecerea în România iar coloana pornită șa 1 aprilie 1941 spre fantâna Alvă avea caracter de demonstrație pașnică. În schimb, din nu prea multele mărturii păstrate până în zilele noastre putem afla că o parte din membrii grupului pornit spre Lunca erau înarmați cu arme de vânătore sau revolvere rămase din Primul război mondial. Este o dovadă în plus că acești omeni, atât de sătui de „raiul sovetic” erau gata să intre într-o luptă inegală cu organele NKVD doar pentru a scăpa de bolșevici și a trăi în patria lor.
La inițiativa d-nei Elena Nandriș, fost primar al comunei Mahala an de an în locul acelui masacru de pe malul râului Prut este organizată o acțiune comemorativă la care participă sute de persoane din satele Ținutului Herța și Bucovinei de nord. Tragicul jubileu din acest an a fost marcat printr-o slujbă de pomenire oficializată de către Î.P.S. Mitropolitul Longhin alături de un sobor de preoți. La eveniment au participat și reprezentanți ai României în persoana d-nei Consul general al consulatului Romaniei la Cernăuți Irina Stanculescu, precum și parlamentarilor romani Antonio Andrușceac, Lucian Feodorov și Lucian florin Pușcașu. Comunitatea teritorială Herța a fost reprezentată de către d-na Emilia Matei, viceprimar.
Acum opt decenii pentru romanii din Basarabia, Nordul Bucovinei și Ținutul Herței a început cea mai neagră perioadă. Floare neamului românesc din aceste zone a fost nimicită, deportată sau obligată să se refugieze. Ei erau fruntașii noștri, și datoria noastră sfântă este să-i păstrăm întodeauna în memoria noastră ca pe adevărați eroi.Coresponden Alexandru Platonov -Tîrnauca
