Un frumos vis al românilor din Cernăuți devine realitate

Un frumos vis al românilor din Cernăuți devine realitate

Un frumos vis al românilor din Cernăuți devine realitate

Un frumos vis al românilor din Cernăuți devine realitateNu cred că există în Cernăuți un loc mai plin de istorie românească decât Palatul Național din Piața Centrală a orașului. Deși clădirea a fost construită în prima jumătate a secolului al XIX-lea, ca să slujească guvernatorului Bucovinei, apoi transformată în hotel („Weiss”), ea își scrie adevărata și cea mai strălucită pagină a sa începând cu anul 1900, când devine sediul Societății pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina.

Până atunci imobilul cunoscut de către români mai mult prin oaspeții celebri ai hotelului „Weiss” și ai renumitului restaurant pe care îl deținea. Aici a cântat nu o dată marele muzician și violonist Grigore Vindereu, la unele din concertele sale participând și tânărul student, Ciprian Porumbescu. De nenumărate ori în acest hotel s-a oprit și Titu Maiorescu, fiind implicat într-un proces cu moșiile mănăstirești din Bucovina. Deosebit de concludentă în acest sens este însemnarea din jurnalul lui din 10/22 iunie 1876: „Timp ca de vis la Cernăuți, în călătorie, petrecut 12 ore, de la 3 dimineața până la 3 după prânz, în frumoasa cameră mare cu balcon (Nr. 3) a otelului Weiss”.

Spre sfârșitul sec. XIX-lea Societatea pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina își avea sediul în Siebenbürgerstrasse (azi str. Principală, 81). Casa fiind mică și veche nu mai satisfăcea necesitățile tot mai mari ale Societății, conducerea ei hotărăște să-și construiască un nou sediu pentru care începe să adune bani atât prin cotizații, cât și prin subscripții publice.

Exact în acest moment apare posibilitatea de a cumpăra hotelul „Weiss”, în condiții destul de avantajoase, de la Banca Funciară din Cernăuți, prin valorificarea de către aceasta din urmă a unei ipoteci. S-a ținut cont, desigur, și de amplasarea favorabilă a clădirii, chiar în centrul orașului, lângă primărie, fapt ce adăuga un sens mult mai profund întregii afaceri.

Astfel, în 1900 clădirea hotelului „Weiss” devine proprietatea Societății, iar prin amplasarea aici și a celorlalte societăți culturale românești din Cernăuți („Junimea”, „România ortodoxă”, „Armonia”, „Moldova” (mai târziu „Dacia”), ea se transformă în Casa Națională a Românilor, iar pe frontispiciu se va scrie „Palatul Național”. De la această dată și până în 1944 (cu întreruperea dintre 28 iunie 1940 și 5 iulie 1941) toată mișcarea românească bucovineană va fi strâns legată de Palatul Național.

Devenise în scurt timp un obicei ca oaspeții mai însemnați ai Cernăuțiului, fie străini, fie conaționali, să viziteze în primul rând Casa Națională a Românilor, exprimându-și astfel omagiul și respectul față de națiunea autohtonă a provinciei Bucovina. Să dăm, la întâmplare, un șir de nume ale personalităților care i-au trecut pragul de-a lungul anilor: Regii României, Ferdinand, Carol al II-lea, Mihai I, întreaga familie regală, scriitorii M. Sadoveanu, Cincinat Pavelescu, Ionel Teodoreanu, Octavian Goga, Camil Petrescu, Cezar Petrescu, actorii Petre Liciu, Aristizza Romanescu, Cezar Belcot, Constantin Tănase, dirijorul și interpretul George Enescu, aviatorul Aurel Vlaicu, istoricul Vasile Pârvan și atâțea alții. În 1909, după ce Nicolae Iorga a ținut o conferință în sala Teatrului orășenesc, va fi adus pe brațe de către studenții români în Palatul Național.

Odată cu instaurarea regimului totalitar comunist în oraș, Palatul Național va fi naționalizat și dat ca sediu Judecătoriei regionale, iar inscripția de pe frontispiciu a fost dată jos. Actualmente în acest imobil se află Curtea de Apel, iar Societății „Mihai Eminescu” din regiunea Cernăuți revenindu-i  sub formă de comodat câteva camere la parter, în partea stângă a clădirii.

Astăzi, 25 septembrie, în jurul orelor 12.00, când trompetistul de pe turnul primăriei anunța urbea despre scurgerea neîncetată a timpului, pe clădirea fostului Palat Național se așezau la locul lor ultimele litere din inscripția istorică de cândva.  Pe ochii celor câțiva conaționali, prezenți la acest eveniment, am văzut lacrimi de bucurie și satisfacție că în sfârșit adevărul istoric a triumfat. N-a fost chiar ușor, deși era firesc ca aceste litere să revină demult la locul lor. Știm prea bine că aici la Cernăuți s-a vorbit mult prea mult, în scop propagandistic, despre multiculturalismul bucovinean, dar spre regretul nostru, s-a făcut mult prea puțin ca el să existe de-adevăratelea.

Mulțumirile noastre ar trebui să le îndreptăm în primul rând conducerii Centrului Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuți, Eugen Patraș și Vasile Tărâțeanu, care au întreprins toate demersurile necesare către oficialități timp de aproape 2 ani, pentru a reinstala inscripția istorică legal la locul său firesc. Recunoștința noastră se îndreaptă și către doamna Elena Pușcova, (ex) șefă a secției Patrimoniu cultural din cadrul municipalității și Ilie Suceavan, specialist în domeniu. Mulțumirile noastre se îndreaptă, nu în ultimul rând, și către inimosul bucovinean Dan Filimon, din Moldovița Sucevei, care a asigurat suportul financiar.

Nouă, celor mulți, ne rămâne o singură datorie: să contribuim cu ce putem fiecare ca aceste cuvinte, Palatul Național, să fie pline de sens în acest așezământ. Ușa lui să fie mereu deschisă, încăperea lui să fie mereu plină de lume, de vorbă românească, de fapte întru prosperarea națiunii noastre. Nu numai la sărbători, nu numai la ceremonii oficioase, dar mai ales între ele, zi de zi, mereu și consecvent. Fără surle și trâmbițe. Să trâmbițeze numai trompetistul din turnul primăriei. Chiar azi mi s-a părut că interpretarea lui a fost mai deosebită, melodia lui părea că vrea să transmită orășenilor nu numai despre trecerea timpului, dar și despre bucuria românilor că și-au văzut împlinit un mic vis.

O recentă inițiativă a guvernatorului Serhii Osaciuk de a propune municipalității cernăuțene restituirea către comunitatea evreiască a Casei Naționale Evreiești este pe cât se poate de lăudabilă. Numai că, ar fi în spiritul toleranței bucovinene de altădată ca această propunere să cuprindă toate casele naționale care au aparținut anterior comunităților etnice din Bucovina, atât în perioada Austriei, cât și în perioada României. Dacă s-a putut în capitalismul de altădată, de ce nu s-ar putea și în democrația de azi? În caz contrar, ar fi o continuare a politicii sovietice.

Dincolo de toate acestea, evenimentul de azi ne-a adus multă bucurie și optimism.

Dragoș OLARU

Relatează :https://bucpress.eu/

Share

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *